HomePisici de vanzareRase de pisiciContactArticole

Gingivita la Pisici



Gingivita reprezinta o inflamatie a tesutului gingival, constand in infalmatie si roseata, cel mai adesea cauzata de placa dentara. Placa rezulta in momentul in care bacteriile ce se gasesc in mod normal in gura se amesteca cu proteinele si amidonul ce se afla in saliva spre a produce un material nisipos ce adera la dinti. Placa se poate transforma eventual in tartru, ce se acumuleaza pe dinti, in special la linia de demarcatie cu gingia. Iritantele locale si unele boli, precum eroziunile bucale pot determina prezenta gingivitei la pisici. Gingivita este reversibila doar daca va prezentati la medicul veterinar cu animalul dumneavoastra inca de la primele simptome, lasata netratata ea evolueaza spre boala parodontala si leziunile sunt ireversibile.
Gingivita poate conduce la parodontoza, infectia si inflamatia se poate raspandi de la gingie spre osul si ligamentele ce sustin dintele. Netratata, gingivita va duce in timp la caderea dintelui, care nu mai beneficiaza de un suport anatomic adecvat.
In calitate de stapan al unei pisici, trebuie sa acordati o atentie deosebita aspectului rosu si inflamat al gingiilor, mai ales ca felinele sunt experte in a masca discomfortul si durerea. Gingivita, cea mai blanda forma a bolii parodontale poate afecta un singur dinte sau mai multi.

 

Simptome:

         

          -respiratie neplacuta(halena)
          -salivare excesiva
          -gingii rosii sau inflamate, in special la nivelul liniei gingivale
          -dificultati masticatie sau repulsie fata de alimente.

 

Diagnostic:

 

Anumite teste diagnostice sunt necesare spre a recunoaste gingivita si a exclude alte afectiuni. Testele pot include:
    -Medicul veterinar va lua un istoric medical complet si va afectua un examen fizic amanuntit al pisicii dumneavoastra.

    -Examenul complet al cavitatii bucale e posibil sa necesite sedare sau anestezie, fiind deosebit de important de stabilit severitatea afectiunii cavitatii orale.
     -Poate fi facut si un test de evaluare a placii dentare, aceasta poate fi vizualizata usor prin coloratia in rosu.
     -Spre a evalua starea generala de sanatate a fiecarei pisici inainte de sedare sau de anestezie, examenul sangelui sau urinii poate fi util.
     -Radiografiile dentare sunt esentiale spre a evalua starea dintilor pisicii dumneavoastra, deoarece saptezeci la suta din structura dentara se afla sub gingie, iar un diagnostic corect al parodontozei nu se poate preciza fara ajutorul acestor raze x. Ele identifica de asemenea abcesele de la nivelul radacinilor dentare.
     -O biopsie se poate recomanda la pisicile cu gingivita cronica ce nu raspunde la tratament.

 

Tratament:

 

Detartrajul cu ultrasunete, ce curata dintele atat deasupra cat si sub linia gingivala si polisajul dentar va tine sub control gingivita si va ajuta la refacerea gingiei. Cazurile severe de gingivita la pisici ce nu raspund la tratamentul obisnuit pot necesita introducerea antibioticelor si a antiiflamatoarelor de tipul prednison. Daca nici acestea nu dau nici un rezultat ultima varianta consta in extractia dintelui afectat.
Masuri de preventie si ingrijire la domiciliu: Periajul zilnic al dintilor unei pisici cu pasta de dinti ce ajuta la eliminarea placii dentare poate fi eficient. Periajul efectuat cu strictete zi dupa zi al dintilor pisicii dumneavoastra se va dovedi a fi la fel de eficient ca si periajul dintilor dumneavoastra. O data la sase luni se recomanda control la medicul veterinar pentru detartraj cu ultrasunete, doctorul putand recomanda si urmarea unei diete special concepute spre a reduce formarea placii si tartrului . Sa nu uitam ca dintii si gingiile nesanatoase au un impact mai mare asupra trupului decat o respiratie neplacuta, durere si infectie si asta deoarece gingiile fiind puternic vascularizate, bacteriile pot fi rapid transportate catre alte organe(ficat, rinichi).

Home | Pisici de vanzare | Rase de pisici | Contact | Articole

Catei de Vanzare