HomePisici de vanzareRase de pisiciContactArticole

Albastru de Rusia

Adult Pui

 

Caracteristici generale ale pisicii Albastru de Rusia:


Pisica Albastru de Rusia este o felina eleganta, unica si distinsa prin trasaturile ei aparte: cu ochii verzi de smarald, blana supla si matasoasa, de o stralucire ce e cel mai usor de observat la lumina naturala si trupul suplu cu osatura rafinata si musculatura ferma. De asemenea, firea calma si iubitoare a acestei pisici si faptul ca este o felina plina de viata va vor cuceri instantaneu. Felul in care isi poarta cu gratie trupul ii sporesc aspectul general regal. Se apune ca aceste pisici Albastru de Rusia arata ca si cum ar zambi, iar motivul ce starneste acest zambet enigmatic este unul cunoscut doar de catre ele. Aceste feline elegante si aristocratice poseda un intelect ce le transforma in companioni deosebit de apreciati.
 

Originea si istoricul rasei Albastru de Rusia:

 

Putine se cunosc despre acest subiect, totusi legende si povesti sunt din abundenta. Multi sunt cei ce considera ca Albastru de Rusia isi are originea in bazinul medeteranian. Se spune ca rasa a fost introdusa in Anglia in jurul anului 1860 de catre marinarii veniti din Arhanghelsk, de unde si numele de ''Pisica de Arhanghelsk''.
Unele zvonuri sustin ca aceste pisici Albastru de Rusia sunt descendente ale celor ce au apartinut tarilor rusi si reginei Victoria. De la aparitia rasei si pana dupa Al Doilea Razboi Mondial, crescatorii englezi si scandinavi au colaborat spre a preciza clar standardul in care trebuie sa se incadreze Albastru de Rusia.
In al doilea razboi mondial rasa  Albastru de Rusia a fost pe cale de disparitie, deoarece s-au stopat inmultirile la aceste pisici. Atunci cand razboiul a luat sfarsit crescatorii britanici au transformat rasa prin imperechera unor pisici Albastru de Rusia cu pisici Siameze. In urma acestei actiuni pisica Albastru de Rusia si-a pierdut culoarea de smarald a ochilor, si si-a insusit influente orientale. Dupa anul 1965, prin incercari repetate s-a reusit purificarea genetica a acestor pisici Albastru de Rusia, ele au castigat popularitate, atat la expozitiile de feline cat si in caminele iubitorilor de animale.  Culoarea verde smarald a ochilor acestei feline se fixeaza la maturitate.
 

Standardul rasei Albastru de Rusia:


Cap: asemanator cu cel al unei cobre, cu profiluri plate.
Ochi: mari, rotunzi, situati la distanta unul de celalalt. Se nasc cu ochi albastri, iar culoarea se schimba intr-un frumos verde smarald pe masura ce se maturizeaza. Ochii lor verzi, plini de viata iti capteaza atentia instant.
Urechi: mari si ascutite, late la baza si bine ridicate, cu o piele fina, translucenta si sunt aproape lipsite de par pe interior.
Corp: cu osatura fina, este lung, ferm si musculos.
Coada: lunga, dar proportionala cu restul corpului, se subtiaza spre varf pornind de la o baza de grosime moderata.
Blana: Una dintre cele mai evidente trasaturi fizice este reprezentata de blana scurta, albastra cu reflexe argintii deasa, foarte fina, supla si matasoasa. Nici o pisica nu are o blana atat de distinsa ca si Albastru de Rusia, urma degetelor ramane imprimata atunci cand sunt mangaiate.
Culoare: Albastru.

Personalitatea rasei de pisici Albastru de Rusia:

 

Natura gentila, calma, afectuoasa este usor de diferentiat de alte rase, fiecare dintre aceste pisici  Albastru de Rusia avand o personalitate unica in felul ei. Cei atrasi de frumusetea fizica a acestor animale, raman la fel de fascinati de inteligenta ascutita, unele exemplare fiind capabile sa invete sa deschida usile locuintei. Sunt atat de inteligente incat te vor invata cum sa te joci cu ele, aducandu-ti jucaria lor favorita si facandu-te sa o arunci spre a le acorda placerea sa ti-o returneze. Aceste pisici Albastru de Rusia sunt linistite, jucause si constituie companioni iubitori pentru toti membrii familiei. In ciuda firii lor timide, sunt devotate si destul de afectuoase cu cei dragi. Sunt linistite si pline de demnitate, fara mieunatul zgomotos specific altor feline.
Pisica de rasa Albastru de Rusia este deosebit de sensibila la atmosfera din casa ei, astfel va face pe clovnul spre a linisti un bebelus care plange sau va toarce in bratele stapanului pana il va ajuta sa alunge gandurile negre. Desi s-ar putea juca ore in sir, apreciaza nespus spatiul lor individual unde sa poata petrece momente pretioase cu stapanul lor iubit.
Aceste feline robuste si longevive nu suporta schimbarea. Daca vin sa stea intr-un camin, se asteapta sa stea pentru mult timp si sa fie tratate ca si un valoros membru al familiei. Adora jucariile pentru pisici, felinele Albastru de Rusia fiind interesate sa se joace pe toata durata vietii, nu suporta zgomotele puternice si apreciaza un program bine organizat al meselor peste zi. Sunt fericite daca au o rutina a lor, nu tolereaza modificari neasteptate ale tabieturilor lor. Se inteleg de minune cu copii si cu alte animale de casa.
Pisicile de rasa Albastru de Rusia indragesc spatiile mici si se vor simti in largul lor in locuri in care nu ati crede ca pot beneficia de comfort. Poate ca personalitatea unica si cerinta crescuta de atentie individuala, si-au adus aportul in mentinerea unui numar relativ scazut de crescatori de Albastru de Rusia. Atata timp cat acestia continua sa colaboreze spre a mentine vigoarea si frumusetea acestei rase, aceste feline captivante vor fi la fel de impresionante si peste douazeci de ani.
Socializarea pisicilor Albastru de Rusia de la varste fragede este esentiala, chiar daca in calitate de stapan putem avea tendinta de fi exagerat de protectivi cu ele. Pisica Albastru de Rusia analizeaza atent o situatie inainte de a lua o decizie, de acea rareori se gaseste intr-o situatie dificila. Caracteristic acestei rase este observarea atenta a oamenilor spre a decide de sunt sau nu demni de compania ei. Unii percep acest comportament ca pe timiditate excesiva, dar de fapt e doar o atitudine rezervata pe care o au in fata necunoscutilor. O data ce felina Albastru de Rusia decide ca meriti atentia ei, este extrem de afectuoasa si se asteapta la grija ta afectuoasa in ceea ce priveste toate nevoile ei.

 

Ingrijirea rasei de pisici Albastru de Rusia:

 

Ingrijirea acestor pisici din rasa Albastru de Rusia nu este complicata, atentie sporita trebuie acordata taierii periodice a unghiilor si periajului regulat al blanii spre a-i mentine aspectul sanatos si stralucitor. Multe exemplare Albastru de Rusia indragesc momentele acordate periatului blanii deoarece reprezinta clipe pretioase in compania stapanului indragit.

 

Este pisica Albastru de Rusia alegerea potrivita pentru tine?


S-a putea sa alegi ca si animal de casa o pisica Albastru de Rusia, dar ea este cea care va avea ultimul cuvant de spus in cum evolueaza relatia dintre voi doi. Din momentul in care i-ai castigat increderea vei fi rasplatit cu devotamentul ei complet si va reactiona fata de tine asa cum nu o va face fata de nici o alta persoana.
Reactia tipica a unui pui din rasa de pisici Albastru de Rusia in momentul in care te intalneste pe tine, o persoana straina pana atunci, este sa fuga catre o locatie sigura, de obicei in spatele unei piese de mobilier, iar de acolo sa analizeze implicatiile pe care le-ar avea un eventual contact direct cu tine. Daca iti doresti sa stabilesti o relatie cu puiul de pisica in acest moment, va trebui sa iei loc si sa misti usor inainte si inapoi un fir de lana sau canepa si sa astepti. In curand puiul de pisica nu va mai putea sa ignore ce se petrece si va incerca cu prudenta sa captureze obiectul in miscare. Din aceest punct negocierile pentru o relatie mai stransa pot incepe. Aceasta atitudine, atat de tipica unei pisici Albastru de Rusia de a cantari bine situatia inainte de a actiona- confirma faptul ca sunt o rasa de o inteligenta deosebita. Pe langa faptul ca de la prima intalnire puiul de pisica iti va acapara mult timp pentru joaca, tot el determina cam cat de interesat esti sa il cunosti cu adevarat. Daca dai dovada de insuficienta rabdare fata de jocul si atitudinea sa de a sta sa vada intai ce se petrece si apoi sa actioneze, atunci pentru pisica Albastru de Rusia este posibil sa nu fii acel nou stapan total dedicat pe care il cauta.
Albastru de Rusia reprezinta optiunea perfecta pentru caminul modern al zilelor noastre deoarece se pliaza perfect cu programul incarcat al unor stapani ce nu au mult timp la dispozitie pentru plimbarile lungi in aer liber ale animalelor de casa. Va gasi singura modalitati de distractie, de este lasata singura pe parcursul zilei, iar la revenirea stapanului acasa va avea atitudinea unui companion multumit, recunoscator si iubitor. Pisica Albastru de Rusia este foarte bine adaptata vietii de interior si ambele seze sunt parinti minunati pentru puii lor.


Album Foto -- www.pisici-de-vanzare.ro
Albastru de Rusia de Vanzare | Articole Pisici | Revenire Pagina de Plecare